News Flash:

Telefonul mobil implineste astazi 40 de ani

3 Aprilie 2013
960 Vizualizari | 0 Comentarii
Ecranele IPS cu rezolutie Full HD, procesoarele cu opt nuclee sau ratele de transfer de 150Mbps reprezinta stadiul actual al evolutiei telefoanelor mobile. Desi cele mai mari salturi tehnologice au facut in ultimul deceniu, istoria telefoniei mobile a inceput mult mai devreme, iar astazi aniversam 40 de ani de la initierea primului apel facut cu ajutorul primului telefon mobil.

Prima persoana care a folosit un telefon mobil in adevaratul sens al cuvantului este Marty Cooper, la acea vreme inginer in cadrul companiei Motorola si care este astazi considerat parintele de-facto al telefoniei mobile. In data de 3 aprilie 1973, acesta l-a sunat pe colegul si rivalul Joel Engel, seful departamentului de cercetare din cadrul Bell Labs, spunandu-i ca tocmai l-a sunat de pe un telefon mobil adevarat din inima cartierului Manhattan.

Aparatul folosit a fost Motorola DynaTAC 8000x, care a devenit ulterior primul telefon mobil disponibil pe piata la un pret de 3995 USD, sau aproape 10.000 de dolari in valoare actualizata. Acesta cantarea  1,13 kilograme, avea o inaltime de 23 de centimetri, folosea 30 de placi cu circuite integrate si oferea o fabuloasa autonomie de… 20 de minute, dupa care erati nevoiti sa asteptati nu mai putin de 10 ore pentru o incarcare completa.

Ca si in ziua de astazi, probabil ca cineva s-a plans la acea vreme de specificatii, insa optiunile din 1973 nu erau prea bogate.

telefon mobil marty cooper inginer motorola
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1564 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021752 (s)