News Flash:

Samsung a vandut 90,43 milioane de telefoane mobile. Compania ramane liderul pietei de profil

14 August 2012
1082 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6578 RON (+0.0019)
USD: 3.9575 RON (+0.0058)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Samsung Electronics si-a aparat in trimestrul al doilea pozitia de lider mondial pe piata telefoanelor mobile, reusind sa vanda peste 90 de milioane de unitati si sa-si extinda cota de piata, potrivit datelor companiei de cercetare Gartner, citate de Mediafax.

Samsung a vandut 90,43 milioane de telefoane mobile in trimestrul al doilea, cu o cota de piata de 21,6%, fata de 20,7% in primele trei luni ale anului, respectiv 16,3% in perioada corespunzatoare din 2011, potrivit unui raport prezentat marti de Gartner, preluat de WSJ.com.

Rezultatele companiei sud-coreene au fost sprijinite in principal de gama de smartphone-uri Galaxy, cu sistem de operare Android, in special datorita lansarii modelului Galaxy S III la inceputul acestei veri, noteaza Gartner.

Compania de cercetare estimeaza ca smartphone-urile reprezinta acum peste jumatate din vanzarile de dispozitive mobile ale Samsung, precum laptop-uri sau tablete.

Samsung a preluat in primul trimestru al acestui an pozitia de lider mondial in randul producatorilor de telefoane mobile, dupa 14 ani de dominatie Nokia. In ultimele trei luni ale anului trecut, companai sud-coreeana a devenit cel mai mare producator de smartphone-uri.

Cota de piata a Nokia a urcat la 19,9% in trimestrul al doilea, de la 19,8% in primele trei luni, respectiv 22,8% in aprilie-iunie 2011. Grupul finlandez mizeaza pe gama de smartphone-uri Lumia, cu sistem de operare Microsoft Windows Phone, pentru a reveni in lupta cu Samsung si Apple pe segmentul premium al pietei.

Cota de piata a Apple, care vinde un singur model de telefon, iPhone, a crescut la 6,9% in trimestrul al doilea, de la 4,6% in perioada corespunzatoare a anului trecut. Totusi, cererea pentru iPhone a scazut fata de primele trei luni ale anului, clientii asteptand lansarea iPhone 5, cel de-al saselea model al familiei de smartphone-uri, disponibil cel mai probabil din aceasta toamna.

Vanzarile totale de dispozitive mobile au scazut in trimestrul al doilea cu 2,3% fata de perioada similara din 2011, la 419 milioane unitati, reflectand conditiile economice dificile si amanarea achizitiilor de catre clientii care asteapta lansari importante de produse in a doua parte a anului.

Piata smartphone-urilor a crescut cu 43% in perioada analizata, la 154 milioane unitati. Telefoanele cu sistem de operare Google Android reprezinta 64% din totalul vanzarilor de smartphone-uri, fata de 43% acum un an, in timp ce Apple si-a extins amprenta de la 18,2% la 18,8%.

Prezenta Microsoft pe piata smartphone-urilor s-a dublat fata de trimestrul al doilea din 2011, insa Windows Phone ramane in continuare in umbra Android si iOS, cu o cota de piata de numai 2,7%.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

samsung electronics lider mondial vanda unitati gartner smartphone
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1689 (s) | 35 queries | Mysql time :0.030055 (s)