News Flash:

Razboiul brevetelor dintre Apple si Samsung reincepe, rivalii urmaresc blocarea vanzarilor

3 Aprilie 2014
1785 Vizualizari | 0 Comentarii
Indelungatul proces dintre Apple si Samsung, care a devenit totodata si cel mai important litigiu pentru brevete din istoria Statelor Unite, a ajuns la final, iar cuantumul daunelor pe care Samsung trebuie sa le plateasca se ridica la aproape 930 de milioane de dolari. Desi a iesit invingatoare, compania Apple nu a reusit sa obtina si decizia de blocare a vanzarii terminalelor Samsung pe teritoriul Statelor Unite, insa aceasta va incerca sa obtina si acest lucru intr-un nou proces care a inceput ieri.

Poate ca suna ca o gluma de 1 aprilie, insa razboiul dintre Apple si Samsung nu s-a terminat si a intrat intr-o noua etapa. Incepand de astazi, cele doua companii rivale se vor intalni in sala de tribunal, Apple incercand sa obtina blocarea vanzarii anumitor telefoane sau tablete Samsung pe teritoriul Statelor Unite, in timp ce sud-coreenii reclama si ei incalcarea unor brevete.

Cele doua companii se vor intalni tot in cadrul tribunalului federal din San Jose, California, acolo unde s-a finalizat si procesul anterior. Compania Apple reclama incalcarea a cinci brevete software care acopera anumite tehnologii. Pe aceasta lista figureaza interpretarea unor siruri de caractere din mesaje si afisarea lor sub forma unor link-uri utile (care a fost si subiectul unei dispute cu HTC), un tip specific de sincronizare in fundal, un tip specific de autocompletare, o tehnica de indexare si cautare universala locala si, nu in ultimul rand, infamul si celebrul Slide To Unlock.

Samsung afirma ca toate aceste tehnologii fac parte din platforma Android, cu exceptia Slide to Unlock, si ca unele dintre acestea sunt acoperite de brevete invalide deoarece exista documentatii si implementari care preced brevetele Apple. Deoarece o buna parte din aceste optiuni fac parte din platforma Android iar procesul vizeaza doar componente software, nu si hardware precum in cazul precedent, se pare ca mai multi reprezentati Google vor fi citati in calitate de martori.

Apple urmareste blocarea vanzarilor anumitor modele de telefoane sau tabletele Samsung pe teritoriu Statelor Unite si urmareste obtinerea unor daune in valoare de 2 miliarde de dolari, circa 40 de dolari pentru fiecare tableta sau telefon. Compania a incercat sa obtina blocarea vanzarilor si in timpul procesului precedent, insa judecatorul le-a respins cererea deoarece a considerat ca raportul inaintat de Apple exagereaza importanta acestor optiuni software si impactul prezentei sau absentei lor asupra deciziilor de cumparare.

In contrapartida, Samsung afirma ca Apple incalca doua dintre brevetele sale, urmarind blocarea vanzarilor telefonului iPhone 5 si cerand daune de 7 milioane de dolari.

Procesul va incepe astazi si este asteptat sa fie finalizat la inceputul lunii mai.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

proces apple samsung statelor unite california android
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1648 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020722 (s)