News Flash:

Moneda viitorului, care a depasit 1.000 USD, intra in Romania. Unde poti cumpara cu Bitcoin

28 Ianuarie 2014
1343 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6562 RON (0.0000)
USD: 3.9954 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Moneda virtuala cu o evolutie exploziva pe plan international in ultimii ani si, cu precadere, in 2013 patrunde timid si in tranzactiile comerciale din Romania.

Ziare.com a vorbit cu antreprenori romani dispusi sa se imbarce devreme in sistemul considerat de multi metoda de plata a viitorului.

Printre ei se afla Axell Farcas, fost jucator profesionist de tenis, fondator al magazinul de articole sportive Tenis Axyall, care ofera de curand si posibilitatea platilor cu Bitcoin.

"Moneda a fost introdusa la inceputul anului, la sugestia unui client interesat sa plateasca cu Bitcoin in locul unui transfer bancar. Procedura este identica cu cea a unui transfer bancar. Clientul trebuie sa transfere in portofelul nostru digital echivalentul costului produselor la cursul de inchidere al zilei anterioare", a explicat anteprenorul din Cluj-Napoca pentru Ziare.com.

Ce pot face cu Bitcoin-ii?

"Momentan, consideram moneda ca o modalitate de a economisi asemenea unui depozit bancar, dar asteptam ca si furnizorii nostri sa accepte plati prin aceasta moneda", a precizat Axell Farcas.

Cert este ca romanii nu au fost inca prinsi de frenezia Bitcoin.

"Fiind o moneda noua si nu foarte cunoscuta la noi in tara, in timpul scurt de la implementarea acestei modalitati de plata am avut trei clienti interesati", a mentionat antreprenorul clujean.

Potrivit acestuia, pentru comerciant, avantajele constau in plata fara comision, platile securizate si transferul imediat, in timp ce dezavantajul vizeaza riscul valutar in cazul deprecierii substantiale a Bitcoin, dar, avand in vedere ponderea redusa a tranzactilor, riscurile sunt minime, oricum.

Platile cu Bitcoin au fost disponibile pentru un timp si la restaurantul bucurestean "La Conu Iancu".

In luna iunie a anului trecut, fondatorul restaurantului anunta ca a decis sa implementeze aceasta metoda de plata, impresionat fiind de caracteristicile unice si raspandirea globala ale monedei Bitcoin.

In urma preluarii restaurantului de catre o noua societate, facilitatea a fost suspendata, cel putin momentan. Reprezentantii acestei societati au precizat pentru Ziare.com ca exista o probabilitate de 90% ca sistemul sa fie introdus intr-o luna sau doua.

Prima platfoma de tranzactionare si Bitcoin in campanie electorala

La inceputul lunii, Horea Vuscan, vicepresedinte al Partidului Verde si antreprenor din Oradea, a anuntat lansarea primei platforme de tranzactionare a monedei virtuale Bitcoin din Romania.

Utilizatorii platformei isi pot crea un cont personal prin intermediul caruia pot face tranzactii si transferuri din lei in bitcoin, fara niciun fel de comisioane, cel putin pana anul viitor.

Recent, politicianul Remus Cernea a anuntat ca donatiile in scopul finantarii campaniei sale electorale pot fi facute inclusiv in Bitcoin.

Bitcoin, de la moneda viitorului la "progenitura diavolului"

Numita in sens larg moneda virtuala, Bitcoin poate fi definita mai degraba ca o retea peer-to-peer decentralizata pentru platile electronice. A fost mentionata pentru prima data in 2008 de catre "Satoshi Nakamoto", pseudonimul creatorului sau, devenind operationala incepand cu 2009.

De atunci, populariatatea monedei a explodat. Anul trecut, 1 Bitcoin a depasit valoarea de 1.000 de dolari, in contextul in care speculatorii au anticipat utilizarea la scara extinsa a monedei digitale.

Potrivit datelor centralizate de BlockChain, in prezent exista in intreaga lume peste 12 milioane de monede Bitcoin, iar numarul tranzactiilor a ajuns la aproximativ 30 de milioane.

Succesul i-a adus sustinatori si detractori, deopotriva. Una dintre cele mai dure reactii ii apartine economistului Paul Krugman, potrivit caruia moneda ar fi chiar "progenitura diavolului".

In prima categorie se regaseste antreprenorul Marc Andreessen. Contrapunand-o tranzactiilor realizate prin banca, acesta subliniaza in New York Timesprincipiul de baza al platii cu Bitcoin: costurile minime.

In plus, el sustine ca metoda elimina si riscurile de frauda asociate utilizarii cardului, intrucat cel care primeste plata nu are nicio informatie despre cel care o efectueaza, informatie care ar putea fi utilizata pentru a fura bani de la acesta din urma.

Celor care arata spre utilizarea limitata in randul clientilor si comerciantilor obisnuiti, Andreessen le aminteste ca aceeasi forma de criticism a fost indreptata si impotriva PC-urilor si Internetului intr-un moment similar al evolutiei lor.

Cateva dintre neajunsurile monedei sunt mentionate intr-un articol publicat de Forbes:

- in prezent, moneda este complet nereglementata, iar aceasta este o sursa de ingrijorare pentru investitori;

- nu este sustinuta de nimic real sau tangibil;

- nu este usor de cumparat: tocmai ca urmare a naturii sale nereglementate, trebuie sa fii foarte atent ca tranzactionezi intr-adevar cu o parte credibila.

In aceeasi ordine de idei, Autoritatea Bancara Europeana a avertizat ca nu putem vorbi in acest caz de protectia drepturilor consumatorilor. Moneda poate fi furata, iar despagubirile sunt imposibile.

ziare com bitcoin platile electronice neajunsurile monedei
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1668 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023071 (s)