HTC a avut o zi plina la targul de tehnologie MWC Barcelona 2015. Pe langa telefonul M9, Grip, primul fitness tracker al companiei, HTC a anuntat si un parteneriat cu publisher-ul Valve. Obiectivul e simplu, sa duca jocurile la nivelul urmator: realitatea virtuala.

Cele doua companii vor proiecta un headset premium pentru realitatea virtuala. Se va numi HTC Vive, iar cei doi parteneri promit ca va oferi o experienta completa, cea mai buna de pana acum. Proiectul nu e nou. Se vorbea deja de o luna de zile despre un nou device marca Steam.  HTC Vive e insa real si va deveni disponibil pe piata pana la sfarsitul lui 2015.

 

"Am tot vorbit de realitatea virtuala, dar nimeni nu a reusit sa ofere pana acum o experienta ideala. Vrem sa aducem pe piata un dispozitiv care sa captiveze, sa te faca sa te scufunzi pur si simplu in noua realitate”, promite seful HTC, Peter Chou.

HTC Vive va avea peste 70 de senzori, capabili sa scaneze mediul inconjurator pe o raza de 360 de grade. Ecranul va avea o rata de refresh de 90 Hz, cea mai mare de pana acum. Utilizatorii vor putea experimenta o gama larga de exeperiente VR, de la peisaje, concerte in timp real si pana la filme 3D, chat sau chiar cumparaturi in magazine virtuale.

Era sa uitam de jocuri. Aici, HTC nici nu-si putea gasi un partener mai bun ca Valve. Platforma lor Steam ofera deja o experienta optimizata pentru gameri, iar publisher-ul lucreaza si el la un controller Steam, a carui lansare a fost deocamdata amanata. Valve nu va fi insa singurul partener pentru HTC in aventura virtuala. Taiwanezii vor colabora si cu Google, HBO sau Lionsgate Entertainment, pentru a oferi cat mai mult continut optimizat.