Compania israeliana SlickLogin, specializata in parole securizate nu prin combinatii de caractere scrise pe tastatura, ci prin sunete, a anuntat luni ca a fost cumparata de grupul american Google, informeaza AFP, citat de Mediafax.ro.

Cu ajutorul acestui sistem, proprietarii de telefoane inteligente vor putea sa isi foloseasca dispozitivele pentru a-si confirma identitatile, in loc sa scrie parole de conectare pe site-urile pe care le consulta.

Un computer emite sunete ce nu pot fi auzite de urechea umana, dar care sunt captate de telefonul inteligent care, la randul sau, permite accesul pentru utilizator.

"Trebuie doar sa va puneti telefonul in apropiere de laptopul sau tableta voastra si va veti conecta", au explicat reprezentantii acestei companii tinere, al carei produs principal nu a fost inca lansat pe piata.

"Am creat SlickLogin pentru ca masurile de securitate au devenite prea complicate", au declarat cei trei membri fondatori ai acestui start-up israelian.

Grupul Google nu a oferit deocamdata detalii despre aceasta achizitie.

Compania SlickLogin are sediul la Tel Aviv. Creatorii sai spun ca au dobandit deja o experienta considerabila lucrand intr-o unitate specializata in securitatea cibernetica din cadrul armatei israeliene.