Operatorul celui mai utilizat motor de cautare din lume a infiintat site-ul si o comisie de experti, pe 29 mai, pentru a respecta o decizie a Curtii Europene de Justitie (CEJ) conform careia utilizatorii pot cere Google si altor motoare de cautare pe Internet sa stearga din rezultatele cautarilor online unele link-uri catre stiri, decizii judecatoresti si alte documente care contin informatii inadecvate, irelevante sau care incalca dreptul la viata privata, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

Decizia Curtii Europene de Justitie a fost o surpriza pentru Google si alte companii de profil aflate in atentia Uniunii Europene pentru practicile in domeniul respectarii vietii private.

Blocul comunitar vrea sa extinda prerogativele autoritatilor de reglementare in domeniul protejirii datelor, astfel incat acestea sa poata aplica amenzi in cazul nerespectarii prevederilor legale.

Dezvaluirile legate de spionarea de catre Statele Unite a unor cetateni ai UE, inclusiv a unor politicieni, intre care cancelarul german Angela Merkel, au sporit atentia acordata protejarii vietii private.

"Era timpul ca Google sa ia masuri sa respecte legislatia europenana in domeniul protejarii datelor, care exista din 1995. Masurile Google demonstreaza ca temerile exprimate anterior, privind imposibilitatea practica, s-au dovedit nefondate", a declarat intr-un comunicat comisarul pentru Justitie al UE, Viviane Reding.

Directorul general al Google, Larry Page, a avertizat ca decizia CEJ ar putea incuraja regimurile politice represive sa incerce sa cenzureze Internetul, potrivit unui interviu acordat Financial Times.

Decizia CEJ da probleme suplimentare companiilor americane din domeniul Internetului, in cazul afacerilor in care sunt utilizate date uriase, deseori fara aport uman.

Comitetul special infiintat de Google este format din cinci membri, co-fondatorul Wikipedia Jimmi Wales, Frank La Rue (ONU), Peggy Valcke (Facultatea de Drept a Universititii Leuven), profesorul universitar Jose Luis Pinar (Universitatea din Madrid) si Luciano Floridi (Universitatea Oxford).

Floridi a afirmat intr-un comunicat ca acest comitet va evalua problemele etice si juridice ridicate de Internet.