News Flash:

DirectX 12 promite jocuri mai aratoase si mai bine optimizate fara actualizari de hardware

21 Martie 2014
1192 Vizualizari | 0 Comentarii
DirectX 12
Bazandu-se pe cota de piata zdrobitoare a sistemului de operare Windows, pe imbunatatirile tehnologice continue si pe promovarea agresiva facuta de Microsoft, platforma software DirectX a devenit preferata dezvoltatorilor de jocuri. In conditiile in care din ce in ce mai popularele terminale mobile folosesc si platforme software rivale precum OpenGL ES, Microsoft se vede nevoita sa riposteze cu DirectX 12 si sa promita imbunatatiri majore de performanta si calitate grafica.

In cadrul evenimentului Game Developers Conference 2014, Microsoft a anuntat oficial DirectX 12 si a prezentat o parte din imbunatatirile pe care le va aduce viitoarea platforma software. Cele mai importante schimbari se vor petrece la nivelul componentei software Direct3D, care este responsabila pentru procesarea si afisarea graficii jocurilor si aplicatiilor, iar acest lucru este imbucurator deoarece ni se promit imbunatatiri semnificative de performanta fara a ni se cere prea mult in loc.

Microsoft a afirmat ca puterea procesoarelor grafice din placile video a crescut vertiginos, insa aceasta putere a fost folosita doar pentru marirea rezolutiei sau pentru procesarea mai buna doar a unor anumite tipuri de informatii grafice deoarece procesoarele de sistem nu au tinut pasul. Extrem de importante deoarece acestea servesc informatiile brute pe care placa video la va folosi ulterior, procesoarele au fost exploatate prin optimizarea superioara modului in care este exploatat numarului crescut de nuclee, insa aceasta optimizare nu a fost suficienta pentru hranirea placilor video cu cantitatile imense de date pe care ar putea sa le proceseze teoretic.

DirectX 11 a folosit mai multe cai paralele de procesare a datelor pe GPU, insa conducta de date care alimenta un procesor grafic cu date folosea un singur fir de executie si era lenta. DirectX 12 va modifica acest comportament si va permite executia unui numar mai mare de activitati pe mai multe fire paralele independente, ceea ce va reduce timpii de asteptare, va elimina gatuirile si va permite exploatarea mai eficienta atat a procesorului de sistem cat si a procesorului grafic.

Mai interesant, jocurile DirectX 12 vor putea controla direct conductele de procesare si randare ale cipurilor grafice fara a necesita intermedierea driver-ului video sau a unui set complex de instructiuni Direct3D. Programatorii vor putea modifica din mers modul in care utilizeaza unitatile de procesare din cipurile grafice, iar aceasta flexibilitate va permite utilizarea mai eficienta a puterii grafice. DirectX 12 va include si un mod mai bun de control al procesoarelor de sistem moderne, programatorii avand optiuni pentru procesarea asimetrica , controlul direct al executiei si echilibrarea sarcinilor intre nuclee.

Toate aceste modificari poate ca suna cam alambicat, insa acestea se vor concretiza prin salturi semnificative de performante pentru toate platformele hardware care folosesc DirectX, cum ar fi sistemele desktop, laptopurile sau tablete Windows 8 si Windows RT,  telefoanele Windows Phone si consola Xbox One. In plus, Microsoft a demonstrat ca jocurile actuale DirectX 11 pot fi migrate la DirectX 12 in perioade rezonabile de timp, ceea ce ar permite lansarea unor actualizari menite sa imbunatateasca simtitor performantele.

DirectX 12 va fi disponibil dezvoltatorilor interesati undeva in cursul acestui an, primele jocuri care vor folosi aceasta platforma software urmand sa apara undeva catre finalul lui 2015. Vestea cea buna este ca, spre deosebire de generatiile anterioare ale platformei DirectX, noua versiune nu va necesita hardware nou. Microsoft afirma ca 80% din PC-urile vandute astazi si 40% din placile video pentru jocuri deja prezente in acest moment in PC-uri vor fi compatibile cu DirectX 12.

NVIDIA a afirmat ca toate placile sale video din generatiile Fermi, Kepler si Maxwell vor fi compatibile cu DirectX 12, in timp ce AMD a anuntat ca acesta va rula nativ pe familiile de placi video HD 7000 sau mai noi. De aceste imbunatatiri vor beneficia si platformele mobile, Intel si Qualcomm anuntand deja suportul pentru DirectX 12.

Cel mai probabil, DirectX 12 va ajunge pe PC-urile noastre odata cu Windows 9, in timp ce platformele Windows Phone sau Windows RT sunt asteptate sa-l incorporeze in acelasi interval de timp: undeva in 2015.

windows microsoft directx software directx 12
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1555 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017478 (s)