News Flash:

De ce ne ferim de actualizarile software?

26 Iulie 2012
1043 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7228 RON (0.0000)
USD: 4.1899 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

In urma unui sondaj efectuat de catre cunoscuta companie Skype, saptamana acesta a fost declarata "International Technology Upgrade Week" iar aceasta initiativa, la care s-au alaturat Microsoft, Symantec si Tom Tom, urmareste informarea utilizatorilor despre necesitatea actualizarilor software.

Cel mai important aspect pe care sondajul efectuat de Skype l-a reliefat este faptul ca utilizatorii nu prea se dau in vant dupa actualizarile software. Conform datelor culese, 40 de procente din numarul total de utilizatori nu actualizeaza intotdeauna aplicatiile atunci cand sunt avertizati, un sfert nu inteleg ce este o actualizare software iar un alt sfert nu vad beneficiile unei astfel de actualizari.

Din cele 75 de procente care reprezinta utilizatorii care primesc instiintari automate despre existenta unei actualizari, mai mult de jumatate au recunoscut ca au purces la instalarea acestora doar dupa ce au fost deranjati de doua sau mai multe ori.

Pentru a salva onoarea utilizatorului de rand, trebuie remarcat insa faptul ca securitatea este tratata mult mai serios, trei sferturi dintre cei intervievati afirmand ca acesta este motivul principal pentru care fac o actualizare software. Din pacate, cele 50 de procente ale utilizatorilor care nu inteleg sau nu vor sa-si actualizeze produsele software este ingrijorator de mare si o adevarata bataie de cap pentru companii.

De ce nu ne actualizam totusi aplicatiile? Explicatiile ar putea fi numeroase iar lipsa de cunostinte tehnice este doar una dintre ele.

Dincolo de aceasta, se pot gasi reminiscentele dezvoltarii software precare in care o actualizare putea introduce mai multe probleme decat rezolva. Utilizatorii Windows cu vechime isi amintesc probabil de actualizarile Windows 95 sau Windows 98, iar problema actualizarilor Windows s-a transformat intr-o legenda urbana care mai dainuie si astazi.

O alta explicatie ar putea fi ritmul rapid in care unele aplicatii, precum browserele Chrome sau Firefox, primesc versiuni noi. Dupa un timp, utilizatorul care primeste actualizari ale caror imbunatatiri nu sunt vizibile va incepe sa le considere neimportante si le va trece cu vederea. Actualizarile din fundal, precum cele implementate in Chrome, sunt o solutie dar aceasta nu este intotdeauna fezabila sau posibila.

In alte cazuri, actualizarile au dimensiuni prea mari, instalarea lor dureaza prea mult iar uneori este necesara si o restartare a sistemului de operare. Nu este de mirare ca unele persoane se feresc de actualizari.

Unii utilizatori sunt deranjati de schimbarile de interfata pe care dezvoltatorii le introduc fara un motiv justificat si fara avertizari prealabile. Dupa ce utilizatorul unui anumit produs se va pomeni o data sau de doua ori in fata unei interfete care nu-i este pe plac, acesta va deveni reticent in fata noilor mesaje de actualizare si fie va incerca sa se informeze despre natura schimbarilor, fie va ignora cu totul noua versiune.

Chiar daca utilizatorii au partea lor de vina, solutia rezolvarii problemei este in mana dezvoltatorilor de software. Actualizari transparente fara interventia utilizatorului, verificarea mai atenta a codului inaintea lansarii pentru a evita situatiile unei corecturi la corectura sau analiza serioasa a modului in care utilizatorii folosesc produsul pentru a evita schimbarile radicale inutile sunt lucrurile pe care acestia dezvoltatorii vor trebui sa le vizeze.

Cat despre "International Technology Upgrade Week", aceasta initiativa a adus la suprafata o serie de date interesante insa utilitatea ei se opreste aici. Numarul companiilor implicate este mic iar evenimentul aproape necunoscut, ceea ce este ironic pentru o initiativa care vrea sa lupte tocmai impotriva lipsei de informare.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sondaj skype microsoft symantec tom tom securitatea windows windows 95
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1582 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014630 (s)