News Flash:

Celulele stem ar putea vindeca orbirea

30 Septembrie 2015
503 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6519 RON (-0.0005)
USD: 3.9743 RON (-0.0021)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Celulele stem sunt celule cu o extraordinara capacitate de a se transforma intr-o mare diversitate de celule diferentiate (celule nervoase, hepatice, etc.) putand astfel sa reinnoiasca si sa refaca tesuturi afectate sau distruse.

Un prim pacient a fost tratat in Marea Britanie, in cadrul unui studiu de pionierat referitor la un nou tratament derivat din celulele embrionare stem, destinat pacientilor cu o afectiune care poate provoca orbirea, scriu cei de la Reuters.

Specialistii de la Moorfields Eye Hospital din Londra au declarat ca operatia, descrisa ca fiind „de succes”, a fost prima din 10 planificate pentru participantii la studiul despre tratamentul pentru degenerescenta maculara in varianta „umeda”, legata de varsta.

Studiul va testa siguranta si eficacitatea transplanturilor de celule oculare cunoscute sub numele de celule epiteliale pigmentare retiniene, care au fost derivate din celule stem embrionare. Procedura implica introducerea chirurgicala a unui plasture special creat, in spatele retinei, pentru a oferi celulelor tratate posibilitatea sa le inlocuiasca pe cele bolnave, din partea din spate a ochiului.

Celulele stem sunt celule principale ale organismului, sursa tuturor celorlalte celule. Oamenii de stiinta care sustin utilizarea celulelor stem embrionare considera ca acestea ar putea transforma medicina, furnizand tratamente impotriva orbirii, diabetului juvenil sau vatamarilor grave. Dar criticii obiecteaza ca acestea sunt recoltate de la embrionii umani, noteaza Reuters.

Prima operatie a fost efectuata cu succes pe un pacient luna trecuta, a anuntat, marti, Moorfields Eye Hospital printr-o declaratie adaugand ca „nu au existat complicatii pana in prezent”. Pacientul doreste sa ramana anonim, dar speranta echipei este ca operatia sa aiba drept rezultat recuperarea vizuala initiala a pacientului, a adaugat sursa citata. Chirurgul Lyndon Da Cruz, care efectueaza operatii pe retina, si-a exprimat speranta ca multi pacienti vor beneficia pe viitor de transplantul unor astfel de celule.

Degenerescenta maculara duce in tarile dezvoltate, in aproape 50% dintre cazuri, la orbire. Aceasta afecteaza, de obicei, persoanele in varsta de peste 50 de ani si se manifesta in doua forme, umeda si uscata. Forma umeda, care este mai putin frecventa decat cea uscata, este, in general, cauzata de vase de sange anormale care lasa sa curga lichid sau sange intr-o regiune din centrul retinei.

Acest studiu este parte a proiectului The London Project to Cure Blindness, un parteneriat intre Moorfields Eye Hospital, University College din Londra (UCL), Institute of Ophthalmology si Britain’s National Institute for Health Research. Gigantul farmaceutic american Pfizer s-a alaturat si el proiectului in anul 2009.

Chris Mason, profesor de medicina regenerativa de la UCL, a declarat ca studiul este important atat ca pas potential catre vindecarea cauzei majore de orbire, cat si ca o modalitate de aprofundare a intelegerii utilizarii celulelor stem embrionare in astfel de tratamente. In cazul in care studiile cu privire la degenerescenta maculara se vor dovedi de succes, va fi posibil ca terapia cu celule stem embrionare pentru aceasta afectiune sa devina accesibila pe scara larga, a mai spus Chris Mason, citat de Reuters.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

celulele stem celule diferentiate pacient marea britanie tratament
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1574 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018398 (s)