News Flash:

BenQ EW2730 - panou de 27” cu potential si design atractiv - FOTO

19 Aprilie 2012
2018 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7576 RON (+0.0096)
USD: 4.1938 RON (-0.0043)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Potentialii clienti ai lui BenQ EW2730 cauta doua lucruri: un ecran mai mare de 24" si o calitate mai buna a imaginii . Asa cum am mai spus, dupa 24", 27" este urmatoarea dimensiuni pentru un monitor de birou. Alaturi de diagonala marita, modelul de fata vine si cu o matrice avansata. Cititi mai departe pentru a afla daca BenQ EW2730 se potriveste biroului vostru.

Un monitor impunator

Daca nu ati vazut pana acum un monitor de 27" pe un birou, va recomand sa faceti o vizita prin magazinele de profil. Nu vreti sa descoperiti ca nu aveti biroul potrivit pentru un astfel de ecran. Un monitor de 27" trebuie sa stea mai in spate pe masa decat unul de 24". Modelul de fata va fi si vizibil mai inalt decat majoritatea monitoarelor de 24" deoarece are un picior fix. Centrul mai ridicat al ecranului va va ajuta sa aveti o postura mai buna a corpului, dar s-ar putea sa fie necesar sa ridicati putin si scaunul. Va reamintim ca un monitor este privit optim atunci cand ochii sunt situati deasupra planului orizontal, perpendicular pe centrul ecranului.

Un alt motiv pentru care trebuie sa pozitionati BenQ EW2730 ceva mai departe de fata este legat de luminozitatea ecranului. Nu va simtiti bine cu o sursa de lumina puternica aproape de fata, nu? Luminozitatea de 300 cd/mp, combinata cu contrastul real de trei ori mai mare decat al unui monitor obisnuit produc un alb luminos. Avand deschise o pagina web cu fundal alb si un document Word pe tot ecranul, ochii s-au simtit confortabil la o distanta de mai bine de 80 cm de monitor. Asta in conditiile in care am folosit setarile standard de luminozitate si contrast ale lui BenQ EW2730.

BenQ EW2730 - insertii metalice in picior si rama

Din punct de vedere al constructiei, monitorul nostru arata bine. Rama si capacul din spate, din plastic lucios tot nu au disparut, dar producatorul a folosit si elemente metalice pentru picior si baza ecranului. Butoanele sunt situate pe spatele monitorului, dar in fata sunt prezente simboluri pentru functiile lor. Nu va grabiti sa va familiarizati cu ele. In cutia lui BenQ EW2730 este inclusa o telecomanda subtire, numai buna pentru navigarea prin meniurile ample.

Pe latura stanga a ecranului se gaseste un hub USB cu patru porturi. Pentru a-l folosi trebuie sa conectati la calculator un cablu inclus in pachet. Poate ca ar fi fost util si un cititor de carduri, in conditiile in care panoul ecranului are potential pentru editarea imaginilor. In ciuda proportiilor sale bine definite, mi-ar fi placut ca pozitia ecranului sa poata fi macar putin ajustata pe verticala.

Specificatii
Diagonala: 27"
Rezolutie: 1920x1080
Suprafata de afisare: 598x336 mm
Matrice: VA, iluminare LED
Dot pitch: 0,311 mm
Luminozitate: 300 cd/mp
Contrast real/dinamic: 3.000:1 / 20.000.000:1
Unghiuri de vizibilitate: 178/178 (orizontal / vertical)
Timp de raspuns: 8 ms GtG
Gamut: 72%
Culori: 16,7 milioane
Inclinarea ecranului: -5 / +20 grade
Conectori video: 2 x HDMI, DVI-D, D-Sub, Component
Alti conectori: RCA audio in, jack 3,5 mm audio out, line out, 4 x USB 2.0
Difuzoare: 2 x 3 W
VESA: 100 mm
Consum: 70 W maxim, 28 W eco
Accesorii: telecomanda, cablu VGA, cablu USB tip B, cablu audio RCA, cablu audio 3,5 mm
Dimensiuni: 661 x 515 x 190 mm
Greutate: 7,4 kg

BenQ EW2730 - butoanele sunt ascunse pe spate

Matrice VA de calitate

Cunoscatorii sunt familiari cu avantajele unei matrice VA fata de una TN. Pentru cei care se intalnesc pentru prima data cu acest termen, o matrice VA are unghiuri de vizibilitate mult mai bune si afiseaza culorile cu o acuratete mai mare. Un dezavantaj ar fi acela ca timpul de raspuns al unei matrice VA nu este la fel de bun precum cel al unei matrice TN. In cazul de fata, combinatia intre o matrice VA si iluminarea cu LED-uri este una castigatoare. Luminozitatea este vizibil peste medie, iar contrastul este clar superior monitoarelor obisnuite.

Performante multimedia

Daca vorbim de lucru in mediul office, monitorul BenQ EW2730 este cat se poate de potrivit. Luminozitatea si contrastul peste medie sunt excelente pentru editarea documentelor. Ba mai mult, daca detineti un dispozitiv pentru calibrarea ecranului, monitorul de fata s-ar putea descurca foarte bine la editarea imaginilor. Diagonala mare va fi o tentatie pentru cinefili. Totusi, experienta la rularea filmelor este putin umbrita de doua aspecte. In primul rand, monitorul are un bleeding usor vizibil in colturile de jos ale ecranului. Daca aceasta nu este o problema, s-ar putea sa observati ghosting-ul.

BenQ EW2730 vine cu matrice VA de calitate

Matricea lui BenQ EW2730 este de tip VA si producatorul specifica pentru ea un timp de raspuns de 8 ms GtG. Aceasta este o valoare destul de mare pentru pasionatii de jocuri, in special FPS-uri, dar poate fi si pentru cinefili. In ciuda implementarii unui algoritm de compensare electronica pentru timpul de raspuns, denumit AMA, cea mai buna setare a sa tot nu poate reduce destul ghosting-ul. La rularea unui titlu FPS plin de actiune, doar setarea High pentru AMA ar putea fi decenta pentru un cunoscator. In filme ghosting-ul va fi mai putin evident, insa un ochi atent il va observa.

Alte aspecte

Monitorul de fata este disponibil in doua versiuni. Mai precis, exista un BenQ EW2730 si un BenQ EW2730V. V-ul din denumire indica faptul ca respectivul model dispune de intrare video Component. Altfel, cele doua modele sunt identice. Boxele cu care este dotat monitorul pot sa fie folosite in lipsa unui sistem audio sau a unei perechi de casti. Ele nu vor impresiona insa prin calitate sau volum.

BenQ EW2730 - hub-ul USB

Pret si disponibilitate

Monitorul BenQ EW2730 se gaseste in magazinele din tara noastra la un pret de aproximativ 1.550 lei. Versiunea EW2730V costa cu 50 lei mai mult.

Concluzie

Daca sunteti in cautarea unui monitor de 27" si calitatea imaginii este foarte importanta, atunci puteti alege BenQ EW2730. Intr-un spatiu potrivit, el va oferi o experienta de lucru placuta. Dupa o calibrare, monitorul ar putea deveni un prieten bun si pentru cei care editeaza imagini. Nu recomandam insa BenQ EW2730 pasionatilor de jocuri. Timpul de raspuns va va dezamagi.

Plusuri si minusuri:

BenQ EW2730 - un monitor cu potential

[+] matrice VA de calitate
[+] bine construit
[+] constrast bun si luminozitate peste medie
[+] multi conectori si hub USB
[+] telecomanda
[-] timp de raspuns mare
[-] bleeding pe laturi

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

benq ew2730 specificatii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - IT.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012769 (s)