Compusă din 18 LED-uri extrem de luminoase (de acolo şi denumirea de XM18) lanterna produsă de 4Sevens generează 15.000 de lumeni reali.
Lumenul este o unitate de măsură a fluxului luminos, egală cu fluxul emis de o sursă punctiformă şi izotropă iar acest "soare în miniatură" (XM18) nu este la fel de portabil ca şi o lanternă normală deoarece necesită două mâini pentru operare.
După cum se poate observa din clip-ul de mai sus, lanterna este compusă din 18 LED-uri de mare putere, alimentate de 32 de baterii pe litiu, răcite de un cooler propriu deoarece căldura degajată de 15.000 de lumeni este destul de mare (ca factor de comparaţie un bec de 100 W produce maxim 1.200 lumeni).
Un alt aspect interesant al acestei lanterne este forma ei hexagonală care îi permite legare modulară cu alte modele similare, atunci cand este nevoie de o arie mai mare de iluminare.
Preţul lanternei LED 4Seven XM18 este de 2.500$ dar doritorii trebuie să ştie că timpul de aşteptare pentru construirea unui singur modul cu 16 LED+uri este de 4-6 săptămâni.






